Poduri ecologice peste Nistru – un proiect pentru tinerii care doresc să îmbunătățească starea mediului înconjurător
Centrul Național de Mediu din orașul Chișinău în parteneriat cu Asociația Obștească Vitality din orașul Tiraspol au lansat proiectul „Poduri ecologice peste Nistru”, susținut financiar de către Programul Uniunii Europene „Măsuri de Promovare a Încrederii” și implementat de PNUD Moldova.
Proiectul are ca scop consolidarea cooperării între cele 2 maluri ale Nistrului în prevenirea poluării mediului în regiune printr-o mai bună gestionare a deșeurilor.
„Deși locuim pe maluri diferite ale râului Nistru, trăim în același mediu natural. Prin urmare, fiecare dintre acțiunile noastre individuale afectează mediul nostru comun. Cooperarea între maluri este esențială în rezolvarea oricărei probleme de mediu, mai ales în ceea ce privește gestionarea deșeurilor, deoarece eliminarea necorespunzătoare a deșeurilor afectează nu numai terenul pe care sunt depozitate, ci și apele subterane și de suprafață, și aerul de deasupra acestora. Astfel, orice tip de poluare pe un mal afectează inevitabil partea opusă”, susține Elena Culighin, președinta Centrului Național de Mediu.
Timp de 9 luni, proiectul intenționează să promoveze păstrarea unui mediu mai curat prin activități de educație ecologică, astfel încât populația tânără să fie informată, conștientă și critică, dornică să colaboreze și să aducă schimbări, precum și să creeze o infrastructură simplă pentru compostarea deșeurilor organice.
În acest sens, proiectul va realiza un șir de activități, cum ar fi:
- activități de salubrizare pe ambele maluri ale râului Nistru;
- training-uri paralele privind deșeurile și gestionarea deșeurilor pentru școlari și tineri din ambele regiuni;
- instruiri privind instrumentele educaționale în domeniul schimbărilor climatice pentru profesorii de pe malul stâng;
- excursii la grădinile școlare și la un loc de compostare;
- concursuri tematice interșcolare de proiecte privind practicile durabile;
- instalarea sistemelor de compostare și sortare a deșeurilor în școlile implicate în proiect.
„Sperăm că toate aceste activități la un loc vor declanșa, la rândul lor, schimbări pe termen lung în societate. O populație tânără mai conștientă de mediu duce la responsabilitate și inovare în viitoarele populații adulte. Crearea unui sistem simplu de colectare separată a deșeurilor în școli va dovedi eficacitatea acestuia, va încuraja alte instituții și comunități să facă același lucru și va genera schimbări pozitive la nivel local și regional, deoarece autoritățile publice locale și entitățile de afaceri vor vedea beneficiile valorificării deșeurilor”, menționează Elena Culighin.
Acest material a fost pregătit cu susținerea financiară a Uniunii Europene, prin intermediul Programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD. Opiniile exprimate aici nu prezintă în niciun caz punctul de vedere oficial al Uniunii Europene sau al PNUD.